marți, 19 aprilie 2011

iTEC 2011

iTEC – unul dintre cele mai importante

concursuri de iT din Timișoara

19 aprilie 2011, Timișoara.iT Engineering Contest” (iTEC) este un festival naţional, organizat în perioada 20 - 22 mai 2010 de Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC), din Universitatea “Politehnica” Timişoara.

Aflat la a patra ediţie, proiectul a fost conceput pe ideea dezvoltării unei societați bazate pe cunoaştere, la care participă studenţi, cadre didactice, firme de specialitate și elevi din liceele de profil din țară.

În acest sens, iTEC are ca scop dezvoltarea capacității studenților de a-şi folosi cunoștințele şi experiența dobândită în cadrul facultății, având posibilitatea de a participa la probe din domeniile software și hardware, de a-şi testa capabilitățile de muncă în echipă și de a se afirma.

Elevii au ocazia de a intra în contact cu mediul academic din Universitatea “Politehnica” Timișoara prin intermediul vizitelor la cursuri şi laboratoare în cadrul instituției, a campusului universitar, dar și a Municipiului Timişoara.

Participanții vor avea acces în laboratoarele Facultății de Automatică și Calculatoare pe toată perioada desfășurării concursului. Înscrierile se pot face până în data de 20 mai 2010. Formularul de înscriere, cât și alte informații se pot găsi pe site-ul concursului: http://itec.ligaac.ro.




Niciun comentariu: